Național Cultură Religie Ultima oră
Restaurarea picturii interioare a Bisericii „Învierea Domnului” de la Mănăstirea Suceviţa, finalizată după 20 de ani
Restaurarea picturii interioare a Bisericii „Învierea Domnului” de la Mănăstirea Suceviţa, finalizată după 20 de ani
18/09/2020 ⋅ 0 comentarii

Restaurarea picturii interioare a Bisericii „Învierea Domnului” de la Mănăstirea Suceviţa a fost finalizată, după 20 de ani de la începerea lucrărilor. Recepţia lucrărilor va avea loc sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 12.

Anunțul a fost făcut de ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, citat de Agerpres.

„În sfârşit după 20 de ani, Biserica Învierea Domnului a Mănăstirii Suceviţa are finalizată restaurarea picturii interioare. Aşadar, pe 19 septembrie va avea loc inaugurarea lucrărilor de restaurare a picturii murale interioare prin Programul Naţional de Restaurare, lucrări care au început în anul 2000. Suma totală a lucrărilor este de aproximativ patru milioane de lei”

Oficialul a precizat că lucrările au durat 20 de ani din cauza alocărilor deficitare de fonduri: „Restaurarea unei picturi murale de mari dimensiuni este tradiţional un proces de lungă durată. Restauratorii au lucrat pe mii de metri pătraţi de pictură, care au presupus inclusiv cercetări istorice şi iconografice. Proiectul nu se putea realiza în mai puţin de 10 ani, asta au spus specialiştii încă de la început, însă dublarea acestui timp a depins şi de alocările deficitare din Programul Naţional de Restaurare.”

Construită între anii 1583 şi 1586, Mănăstirea Suceviţa a fost inclusă pe lista monumentelor istorice din judeţul Suceava din anul 2015. Mănăstirea este formată din 5 obiective: Biserica „Învierea Domnului” – datând din 1583-1586; chiliile mănăstirii; paraclisul – ce datează din perioada 1583-1586; turnurile de nord-est și nord-vest – datând din secolele XVI-XVII; zidul de incintă, ridicat  în secolele XVI-XVII.

 

 Foto: wikipedia

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.