Național Life Ultima oră
Imaginea neputinței: Dirijorul Petre Neamțu păzind instrumentele salvate din flăcările care au mistuit Filarmonica Națională din Chișinău
Imaginea neputinței: Dirijorul Petre Neamțu păzind instrumentele salvate din flăcările care au mistuit Filarmonica Națională din Chișinău
25/09/2020 ⋅ 0 comentarii

Ziua de 24 septembrie 2020, o zi care a îndoliat Chișinăul. Clădirea Filarmonicii Naţionale a fost cuprinsă de flăcări chiar în anul în care împlinea 80 de ani de la fondare. Acoperişul a ars şi s-a prăbuşit, iar flăcările extrem de puternice au ajuns şi la clădirile alăturate. Peste 10 echipaje de pompieri au încercat timp de câteva ore să localizeze focul. Din fericire, nu au fost victime, dar pagubele materiale sunt foarte mari.

”Acoperișul Filarmonicii Naționale "Serghei Lunchevici" din Chișinău continuă să mocnească. Cerul deasupra orașului se acoperă de nori, după luni de secetă, miroase a ploaie. Prea târziu, instrumente de valoare au fost mistuite de flăcări: numai patru piane vechi valorează, fiecare, peste 100 000 euro. Arhive importante ale artiștilor au fost și ele înghițite de foc. Membrii orchestrei au reușit să salveze tot ce le-a stat în puteri. În imagine: Dirijorul Petre Neamțu păzește instrumentele salvate de flăcări” a scris pe pagina de socializare, în aceeași zi, Nadejda Roscovanu.

Directorul Filarmonicii a precizat că, după repetiția de dimineață, aproape toți angajații au plecat, însă în clădire se făceau lucrări de sudare a unei țevi. Se presupune că incendiul a pornit de la scânteile aparatului de sudură.

Zeci de oameni au privit neputincioși cum flăcările au mistuit clădirea filarmonicii, printre care și dirijorul Petre Neamțu surprins în fotografie de Nadejda Roșcovanu. O fotografie, imagine a neputinței: un dirijor care păzește instrumentele salvate din flăcări. 

 

 

 

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.