Astăzi, 28 noiembrie, se împlinesc 31 de ani de la trecera la cele veșnice a celui numit ”Sfântului Ardealului”, Părintele Arsenie Boca.

Despre Părintele Arsenie Boca, cel care odihnește în poienița Prislopului, s-au spus multe. Multe exagerări revărsate dintr-o evlavie prost gestionată, multe răutăți care merg cumva pe linia acelui bine ticluit și strecurat în prea multe suflete ”Vrem spitale, nu catedrale!”, dar și multe gânduri, rânduri și mărturisiri venite din partea celor care au înțeles că Părintele Arsenie Boca nu este un ”vrăjitor” care dă dintr-o baghetă magică și rezolvă tot.

”Locul ăsta e mai presus de cuvinte… Ce binecuvântare să petreci aici cu anii, mai ales cand anii se numără în ziua de 28 noiembrie. Părintele Arsenie să ajute pe toți cei care astăzi vor ajunge sau vor avea gândul la Prislop!”, a mărturisit una dintre primele eleve ale Seminarului care funcționează din anul 2000 în incinta mănăstirii.

”Să ajute”, probabil, am putea spune că este motivul pentru care Calea Prislopului este atât de animată în tot timpul anului, dar mai cu seamă în preajma hramurilor sau a Parastasului ținut aici încă din anul 2000. Cum ajută, însă, Părintele Arsenie? Cu bagheta magică? Nicidecum. Părintele Arsenie, iubit și hulit deopotrivă, prin toate predicile din timpul vieții a trasat o cale de urmat, o ”Cărare a Împărăției” pe care dacă noi am înțelege-o și am aplica-o fiecare în locul în care ne aflăm, probabil am alcătui un chip atât de frumos  țării pe care urmează a o sărbători pe 1 decembrie…

Părintele Arsenie a predicat, a învățat, a mustrat, a transmis un adevărat testament prin toate învățăturile sale, a suportat greutatea temnițelor comuniste, a ajutat, a făcut minuni, însă prin toate acestea nu a făcut altceva decât să ne traseze nu atât un drum cât o cale… Calea spre Acasă, iar dacă această Cale trebuie descoperită prin parcurgerea drumului spre Prislop, atunci toată aglomerația de pe Calea Prislopului, acest ”Loc de suflet și de dor… ziua care coboară din înaltul cerului, mai mult ca oricând binecuvântările părintelui nostru drag” după cum mărturisește o altă elevă dintru început a Seminarului, este cu atât mai binevenită.

Mai jos, doar câteva din mărgăritarele ”testamentului” său duhovnicesc din care putem culege merinde pe Calea spre Acasă:

”Oare ştii, omule, că din prima şi până în ultima zi a vieţii tale alergi mereu? Îţi transporţi sufletul spre limanul împărăţiei lui Dumnezeu, în căruţa trupului tău. Fii hotărât! Încearcă şi ai să vezi cât poate un om care vrea să fie curat”

„Fără îndoială, la ziua Judecăţii nu vom fi întrebaţi ce-am citit, ci ce-am făcut; nici dacă vom vorbi cu dibăcie, ci dacă am trăit cum se cuvine”

„Viaţa înfrânată duce la redobândirea sănătăţii încât să poţi deosebi binele de rău”

 „Rugăciunea e respiraţia sufletului, iar postul e apa care stinge văpaia patimilor”

 „Cea mai grea luptă în viaţa aceasta nu este alta decât biruirea de sine. Căci biruirea de sine duce la propăşirea binelui”

„De la cârma minţii atârnă totul. Dacă nu ai ordine în minte nu poţi avea ordine în viaţă”

Și de departe preferatul meu: „A fi fericit înseamnă a-l face fericit pe celălalt”

28 noiembrie și 31 de ani de la înveșnicirea ”Sfântului Ardealului”. Cu siguranță mii de pelerini vor fi cu gândul pe Calea Prislopului, însă dincolo de toate acestea învățăturile sale sunt, chiar sunt, mai actuale ca niciodată. 

Mănăstirea Prislop, descoperită din unghiul potrivit chiar poate fi locul unde, dacă te înalți un pic mai mult, dai mâna cu Dumnezeu.