Din Arad Cultură Comunicate de Presă Ultima oră
Concert simfonic dedicat Unirii Principatelor Române, la Filarmonica Arad
Concert simfonic dedicat Unirii Principatelor Române, la Filarmonica Arad
18/01/2021 ⋅ 0 comentarii

O sărbătoare precum aceea a Unirii Principatelor Române o întâmpinăm în seara de 21 Ianuarie cu o nouă colecție de muzică românească! 
Vă propunem o întâlnire cu pagini simfonice de patrimoniu, creații fabuloase ale uneia dintre cele mai robuste personalități culturale românești. 

Răsplătit în 1928 cu premiul George Enescu pentru divertismentul său rustic, partitura care a creat o modă românească după apariția sa, Sabin Drăgoi demonstrează în paginile fiecărei creații pe care a semnat-o ulterior, o imaginație lipsită de egal: mai întâi,  inspirat de modelul enescian, creează propriul dixtuor; apoi, ca pasionat cercetător și descoperitor de folclor, fixează  în  ramele unei suite simfonice ceremonialul unei petreceri populare; și nu în ultimul rând,  după cum i-a și mărturisit unuia dintre prietenii cronicari din vremea sa, retras în “lumea sa de chimere și de sunete, din plăcerea de a scrie muzică”,  a îndrăznit să  lase lumii un prohod bănățean, în forma clasică și pură a lui Bach, pe care l-a denumit simplu, Divertisment sacru. 

Medalionul simfonic al acestei seri este o premieră pentru noi! De aceea, sperăm ca bucuria acestor noi și interesante lecturi simfonice să o împărtășim cu dumneavoastră! 

Program

Sabin Drăgoi:
Divertisment rustic p.I;
Dixtuor cu pian p.a.;
Petrecere populară p.a.;
Divertisment sacru;

Accesul publicului va fi posibil în intervalul 18.00 – 18.45, în limita a 144 de locuri, respectând măsurile și regulile de prevenire a răspândirii Covid-19.

Intrarea și ieșirea se va face pe culoare separate, delimitate, fără a staționa pe hol.

La intrarea în spațiul de desfășurare a concertului se va efectua termometrizarea cu termometru noncontact a spectatorilor și un triaj observațional, astfel că nu va fi permis accesul persoanelor simptomatice (tuse, strănut, rinoree, temperatură mai mare de 37,3C, stare generală modificată).

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.