Național Life Ultima oră
Cel mai bătrân copac din România are peste 900 de ani
Cel mai bătrân copac din România are peste 900 de ani
15/03/2021 ⋅ 0 comentarii

Cel mai bătrân copac din România este un stejar și are mai bine de 900 de ani. Supranumit "bătrânul Carpaților", arborele se află la marginea satului Mercheașa din județul Brașov și a devenit o atracție turistică a zonei, conform Digi24.

La marginea satului Mercheașa din județul Brașov, într-o oază de liniște și un peisaj care îți fură privirea, se află cel mai vârstnic copac din România. De mai bine de 900 de ani, stejarul secular a adunat poveștile satului, iar acum turiștii vin să îi admire măreția. 

Bătrânul Carpaților, așa cum a fost numit, a fost descoperit în urmă cu aproximativ 10 ani. Copiii din zonă au participat atunci la un concurs pe tema celor mai interesanți arbori din împrejurimi, iar stejarul de la Mercheașa a fost câștigător.

"Împreună cu specialiști de la ICAS, Institutul de Cercetare din Brașov, l-am evaluat și utilizând o metodă statistică au constatat că arborii din aceasta specie, Quercus robur, cresc cu aproximativ un metru în circumferință într-o sută de ani, adică cam 1 cm pe an și al nostru având circumferința măsurată la 1 metru și 10 de pământ de 9,3 metri a fost estimat la peste 900 de ani", spune, conform aceleiași surse, Cătălin Cantor de la Asociația Carpaterra.

Bătrânul Carpaţilor are o coroană frumos rotunjită și o înălțime de aproximativ 21 de metri. Turiștii vin să îl admire indiferent de anotimp. Stejarul secular din Mercheașa a devenit arie protejată și odată cu acest statut, a și fost îngrădit. 

 Foto: iiacalatoare.blogspot.com 


Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.