Național Cultură Ultima oră
Un documentar românesc a obținut ÎN PREMIERĂ Marele Premiu la Gala Prix CIRCOM
Un documentar românesc a obținut ÎN PREMIERĂ Marele Premiu la Gala Prix CIRCOM
13/05/2021 ⋅ 1 comentarii

În premieră, o producție românească obține Marele Premiu la Gala Prix CIRCOM acordat de CIRCOM - European Association of Regional Television. Organizaţia reuneşte 376 de staţii TV din 38 de ţări şi premiază anual cele mai bune producţii ale acestora.

 Juriul internațional a decis că documentarul „Cum am trăit într-o pădure” realizat de Dite Dinesz (TVR Timişoara), în seria „Izolaţi în România”, este „Cel mai bun dintre cei buni”.

 „Cum am trăit într-o pădure” va fi difuzat la TVR 1 pe 22 mai, de la ora 21.00.

„E greu să crezi atunci când eşti într-o pădure, când ţi-e frig sau teamă că nu mai întâlneşti oameni, că va veni o zi ca aceasta... cu aplauze din toată Europa, cu dovada că oamenii noştri din munţi au multe de spus, că viețile lor nu au trecut în zadar, în tăcere, în păduri. Sunt izolaţi în munţi, sunt încă acolo, dar astăzi, le mulţumim că prin povestea lor au adus România alături de marile televiziuni publice. E rândul României să le răspundă, să nu-i uite! Ei încă ne aşteaptă să înţelegem sensul vieţii, aşa cum l-au trăit ei într-o pădure”, declară Dite Dinesz.

La ediția din acest an, au fost premiate cele mai bune producţii realizate de televiziunile regionale europene pe parcursul anului 2020, documentarul „Cum am trăit într-o pădure” semnat de Dite Dinesz fiind declarat câştigător şi la Categoria „Minorități în societate”, în timp ce programul „Adevăruri despre trecut – Foametea” al Ralucăi Rogojină a fost recompensat cu menţiune specială la Categoria „Documentare”.

La Prix CIRCOM Regional 2021 au fost înscrise peste 190 de producţii, iar câştigătorii au fost desemnaţi de un juriu de specialitate format din profesionişti de televiziune din 20 ţări europene, printre care şi reprezentantul TVR – Alina Amza, coordonator cu atribuţii de producător executiv al Departamentului TVR 1.

Documentarul „Cum am trăit într-o pădure” va putea fi urmărit la TVR 1 pe 22 mai, de la ora 21.00.

Difuzat în cadrul seriei „Izolaţi în România”, filmul „Cum am trăit într-o pădure” e rezumatul a cinci ani de căutări, regăsiri a sensului omului, așa cum e înțeles el dincolo de munți, în case mici cu un pat și o masă. „E un film de pădure, în care nu auzi decât copaci, păsări și câte un om umblând pe poteci cu gândurile sale”, după cum povesteşte Dite. E despre cei care trăiesc singuri în câte un cătun. Povestea lor a fost spusă prima dată în 2006, iar de 5 ani e din nou prezentă pe TVR 1, în seria „Izolați în România”. Echipa care a realizat filmul este formată din Marius Danci - imagine, Constantin Buță - montaj, Dite Dinesz - realizator.

CIRCOM Regional – European Association of Regional Television – este o organizaţie care reuneşte 376 de staţii de televiziune regionale din 38 de ţări şi are misiunea de a coordona reţeaua de televiziuni regionale, de a dezvolta relaţiile cu instituţiile europene (Comisia Europeană, Consiliul Europei şi Parlamentul European), de a creşte numărul programelor destinate schimbului şi de a înlesni realizarea coproducţiilor. Televiziunea Română este membru activ în organizaţia CIRCOM Regional din anul 1993.

Sursa: stiri.tvr.ro

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

13.05.2021 21:33
Carol Szechely
Am urmărit în parte episoadele făcute de Dite Dinesz de la TVT Timișoara și într-adevăr înfățișează aspecte pe care majoritatea oamenilor din societatea noastră nici nu pot sa și-o imagineze. Traiul in sălbăticia pădurilor departe de lumea civilizată este un calvar pe care acele persoane nu le simt așa pentru că ele nu au elemente de comparație din societatea reala . Ei își duc crucea lor cu greu dar sunt resemnați cu această viață dură din natură. Felicitări echipei care a realizat acest carusel de reportaje extraordinare și mai ales celor care au avut inspirația pentru idea această.