Național Ultima oră
Simona Halep, eliminată de la US Open 2021 de Elina Svitolina
Simona Halep, eliminată de la US Open 2021 de Elina Svitolina
06/09/2021 ⋅ 0 comentarii

Simona Halep (locul 13 WTA) a fost eliminată duminică seara de ucraineanca Elina Svitolina (locul 5 WTA) în optimile turneului US Open 2021, după un meci care a durat doar o oră și 17 minute. 

Elina Svitolina s-a impus cu un dublu 6-3, 6-3 pe Arena Arthur Ashe, al cărei acoperiș retractabil a fost tras, din cauza ploii, scrie Mediafax.

A fost a 10-a întâlnire dintre cele două sportive, Svitolina conducând acum cu 6-4.

Simona Halep a început bine, luând un break în debutul meciului, pe care l-a cedat apoi imediat. La 3-3, românca a ratat două ocazii de a se impune pe serviciul Elinei Svitolina, care a profitat, câștigând următoarele 3 game-uri și implicit setul (6-3).

Setul doi a început identic cu primul. Halep a cedat un set pe propriul serviciu, recuperând apoi imediat, pentru 2-2. La 3-3, după un game disputat, cu 3 situații de egalitate 40-40, Svitolina a făcut break-ul și a fost de neoprit ulterior, Halep nemaigăsind soluții de a reveni în joc.

Svitolina a câștigat confruntarea la a treia minge de meci pe care și-a procurat-o, trecând în sferturile de finală, unde o va întâlni pe câștigătoarea meciului dintre Angelique Kerber și Leylah Fernandez, tânăra care a produs surpriza acestui turneu eliminând-o pe campioana en-titre Naomi Osaka.

Simona Halep a făcut totuși un turneu peste așteptări, ea venind după o accidentare destul de gravă și o perioadă de recuperare de aproape 4 luni. Ea va urca două locuri în clasamentul WTA, ajungând pe locul 11.

Pentru prezența în optimile de finală, românca va fi recompensată cu 265.000 USD și 240 puncte WTA.

Sursa: Digi24.ro

Redacția Glasul Cetății își rezervă dreptul de a selecta și modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.