Văduva de război Sofia Smaranda, sărbătorită la împlinirea vârstei de 100 de ani. ”Toată viața am sperat că se va întoarce de pe front”

Național 04.07.2020 0 comentarii

În cadrul programului ”Acasă la veterani”, văduva de război Sofia Smaranda a fost sărbătorită la împlinirea vârstei de 100 de ani. 

Nu de mult, aflam că România mai are, conform unei statistici, puțin peste 4000 de veterani și văduve de război. Tocmai de aceea orice vești și povești venite dinspre ei le considerăm a fi adevărate comori demne de păstrat ca merinde pentru vremuri de restriște și de oriunde, din orice colț de țară ar fi cei care au dus războiul pentru noi, considerăm a fi mai mult decât o datorie a le da povestea mai departe… pentru că ei nu aparțin doar județului, orașului sau satului unde locuiesc, ci nouă, tuturor. 

Lecție de viață, optimism și altruism: doamna Sofia Smaranda

Doamna Sofia s-a născut la 4 iulie 1920, în localitatea Coșești, județul Argeș, într-o familie cu 3 copii. A urmat cursurile Liceului Economic la Pitești și, la vârsta de 19 ani, s-a căsătorit cu SMARANDA Gheorghe, care locuia în localitatea Păcioiu, un sat din comuna Cosești, județul Argeș.

De vorbă cu Doamna Sofia a stat f.p.Mirela Florian, iar în cele de mai jos redăm emoția unei întâlniri cât o lecție de viață. 

„Pe tata l-a cunoscut la un bal și de-atunci au rămas împreună, până în anul 1945 când a căzut la datorie pe câmpul de luptă. De atunci mama nu a mai vrut să se mai căsătorească, crescându-ne pe mine și sora mea cu multă dragoste și devotament. Când tata a murit pe front, mama o avea deja pe sora mea mai mare, în vârstă de 3 ani și era însărcinată cu mine. A dus o viață foarte grea, nimeni nu voia să o angajeze, fiind considerată fiică de chiabur. A muncit din greu să ne asigure o educație și o viață decentă. Astfel eu am reușit să termin Facultatea de Litere, devenind profesoară de limba și literatura română. Mama nu a încetat niciodată să aibă grijă de noi, împărțind și acum copiilor, ginerilor, nepoților câțiva bănuți din modesta pensie, precum și alimente, tratându-ne, și acum, ca pe niște copii. L-a iubit foarte mult pe tata și acum îl mai pomenește afirmând de multe ori, atunci când vede că cineva primește un cadou, că dacă ar fi trăit Gheorghiță și el mi-ar fi dat la fel o brățară sau orice altceva. Mama nu se-ndură să mănânce prea mult, tot ce are împarte cu vecinii ei”, a relatat cu emoție fiica acesteia, doamna Cristina Gheorghița.

Tată și fiu, răpuși de cele Două Războaie Mondiale

Domnul Gheorghe s-a născut într-o familie cu 8 frați, în satul Leicești-comuna Coșești, la data de 30 noiembrie 1913. A rămas orfan de tată la vârsta de 4 ani, tatăl căzând la datorie pe front în Primul Război Mondial.

A participat pe front în cadrul Regimentului 30 Dorobanți Muscel, ca ofițer, având gradul de sublocotenent, în Campania de Est, până la Don, iar după 23 August, în luptele pentru eliberarea Ungariei, unde a și căzut la datorie în localitatea Miskolc, pe data 5 decembrie 1945.

”Toată viața am sperat că se va întoarce de pe front”

„Eu sunt văduvă de mulți ani maică, bărbatul meu s-a prăpădit pe front, Gheorghiță al meu. La mine în s... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine