Tradiții și obiceiuri românești de Anul Nou

Național 31.12.2019 0 comentarii

Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului calendaristic în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie este numit îngropatul Anului sau, mai recent, Revelion. Personificare a Soarelui, Anul este numit An Vechi înainte de miezul nopții de Revelion și An Nou după miezul nopții. Divinitatea Anului se naște, crește, îmbătrânește și moare împreună cu timpul calendaristic pentru a renaște după 365 de zile, respectiv 366 de zile în anii bisecți.

Sfinții Calendarului popular, metamorfoze ale Anului, sunt mai tineri sau mai bătrâni, după șansa avută de aceștia la împărțirea sărbătorilor: Sânvăsâi, celebrat în prima zi a Anului, este un tânăr chefliu care stă călare pe butoi, iubește și petrece; Dragobete (24 februarie), fiul Dochiei, reprezintă zeul dragostei pe plaiurile carpatice; Sângiorzul (23 aprilie), Sântoaderul sunt tineri călări pe cai; Sântilie (20 iulie) și Sâmedru (26 octombrie) sunt maturi. După ei urmează generația sfinților-moși: Moș Andrei (30 noiembrie), Moș Nicolae (6 decembrie), Moș Ajun (24 decembrie) și Moș Crăciun (25 decembrie). Întoarcerea simbolică a timpului în această noapte este asimilată cu moartea divinității adorate, iar reluarea numărării zilelor, cu renașterea acesteia, se arată în volumul ''Cartea de Crăciun'' de Sorin Lavric, Editura Humanitas, 1997, citat de Agerpres. 

În satele românești, cete de flăcăi se pregătesc pentru ''urat'', respectând datinile și obiceiurile din timpul sărbătorilor de iarnă. În ajunul Noului An, pe înserat, își fac apariția ''mascații''.

În satele bucovinene se obișnuiește ca mascații să umble în ceată, care reunește personaje mascate: ursul, capra, căiuții, cerbii, urâții, frumoșii, dracii, doctorii, ursarii, bunghierii etc. După lăsarea serii, ceata cea mare se fărâmițează, iar grupurile rezultate încep să meargă din casă în casă, până la răsăritul soarelui, atunci când Anul Nou își intră în drepturi. 

Umblatul cu Capra ține, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Măștile care evocă la Vicleim personaje biblice sunt înlocuite aici de masca unui singur animal, al cărui nume variază de la o regiune la alta: cerb în Hunedoara, capră sau țurcă în Moldova și Ardeal, boriță (de la bour) în Transilvania de sud. În Muntenia și Oltenia, capra este denumită ''brezaia'' (din cauza înfățișării pestrițe a măștii), și obiceiul se practică mai ales de Anul Nou. 

 

Capra se alcătuiește dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră, care se învelește cu hârtie roșie, peste care se pune o altă hârtie, neagră, mărunt tăiată și încrețită, sau se lipește o piele subțire cu păr pe ea.

Obiceiul umblatului cu Ursul este întâlnit doar în Moldova, de Anul Nou. Ursul este întruchipat de un flăcău purtând pe cap și umeri blana unui animal, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roșii. Masca este condusă de un ''Ursar'', însoțită de muzicanți și urmată, adesea, de un întreg alai de personaje (printre care se poate afla un copil în rolul ''puiului de urs''). În răpăitul tobelor sau pe melodia fluierului, și ajutată de un ciomag, masca mormăie și imită pașii legănați și sacadați ai ursului, izbind puternic pământul cu tălpile. Semnificația este purificarea și fertilizarea solului în noul an. 

De Anul Nou, un loc aparte îl ocupă colindatul și cetele de colindători care, după ce fac urări de sănătate, belșug, bucurie etc., primesc în dar colaci, vin, cârnați și uneori bani.

Strigatul peste sat este ceremonialul nocturn al cetelor de feciori pentru judecarea publică a celor care au încălcat regulile comunității. Cocoțați pe dealuri, movile, copaci sau acoperișuri, ei ''biciuiesc'' prin versuri fetele bătrâne, flăcăii tomnatici, femeile care fac farmece și descântece, leneșii, hoții sau bețivii. Acest dialog este așteptat de întreaga comunitate, încheindu-se cu formula ''Cele rele să se spele, cele bune să se adune!''. Pentru curățarea relelor și alungarea spiritelor rele, obiceiul este însoțit de aprinderea focurilor, precizează cartea amintită.

În prima zi a noului an, de Sfântul Vasile, se crede că cerurile se deschid, că rugăciunile sunt ascultate și că animalele vorbesc cu glas omenesc. Tot atunci se merge cu Plugușorul și cu Sorcova, obiceiuri ce invocă prosperitatea și belșugul pentru gospodăria celui care primește colindătorii. Se spune că aceia care nu primesc cetele de colindători vor avea necazuri și sărăcie în anul ce vine.

În ajunul Anului Nou, în Moldova, cete de flăcăi și de bărbați de curând însurați merg cu Plugul. Străvechi obicei agrar derivat dintr-o practică primitivă, trecut printr-un rit de fertilitate... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine