UAV vă invită la Noaptea Cercetătorilor Europeni

Stire 22.09.2022 0 comentarii


Ca în fiecare an, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad este organizatorul local al celebrului eveniment european care aduce știința mai aproape de publicul larg.

Pe 30 septembrie, de la orele 17.00 și până la orele 22.00, cele mai interesante experimente și invenții vor fi prezentate la Atrium Mall. Centrele de cercetare din cele două universități arădene,  echipe de tineri cercetători din școlile arădene, specialiști în nutriție, polițiști de la serviciul criminalistică, echipa de robotică Infinity Bolts, cercetători de la Muzeul Arad și mulți alții vor aduce știința mai aproape de mințile curioase ale vizitatorilor.

„Este o bucurie, la fel ca în fiecare an, ca universitatea noastră să organizeze acest eveniment european. Vrem să aducem știința mai aproape de tineri, să-i ajutăm să descrifreze miracolele care ne înconjoară, să-i învățăm să descopere și să înțeleagă magia experimentelor.

Vă așteptăm cu drag, pe 30 septembrie, la Atrium Mall” a declarat rectorul UAV, Ramona Lile.

          Nu vor lipsi  momentele muzicale oferite de invitații speciali care vor întreține atmosfera serii. Și, ca de fiecare dată, vizitatorii pot participa la tombola cu premii ai cărei câștigători vor fi extrași pe parcursul serii.

         Primul eveniment Noaptea Cercetătorilor Europeni a fost organizat în 2005 şi a atras până acum peste 1,5 milioane de vizitatori.

 


 

Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine