Un bebeluș grăbit să vină pe lume s-a născut într-o ambulanță. Mesaj emoționat al DSU:

Stire 25.08.2025 0 comentarii


Un bebeluș a venit pe lume în condiții speciale, respectiv chiar în ambulanța care îl transporta spre spital. Mama micuțului a fost asistată de o asistentă aflată la prima ei intervenție de acest gen.

Potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, un apel la 112 anunţa că o femeie a intrat în travaliu. Astfel, echipajul de pe o ambulanţă tip B2 a Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, format dintr-o asistentă medicală şi un ambulanţier, s-a deplasat de urgenţă la faţa locului. 

După ce au preluat gravida, în drum spre spital, naşterea s-a declanşat în ambulanţă, chiar pe targă. 

„La evaluarea medicală, membrii echipajului au constatat că naşterea era iminentă: capul bebeluşului era deja vizibil. A fost o provocare pentru asistentă, care a avut pentru prima dată o astfel de misiune”, au transmis reprezentanții DSU sursa citată.

Copilul a venit pe lume în siguranţă.

„Primele sale plânsete au umplut autospeciala de bucurie şi emoţie. Ulterior, echipajul s-a asigurat că atât mama, cât şi bebeluşul ajung în siguranţă la spital, unde i-au predat personalului medical de specialitate”, au mai precizat cei de la DSU.

Sursa: realitatea.net


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine