Veteranul de război Ion Chivu, aniversat la împlinirea vârstei de 97 de ani

Național 16.09.2020 0 comentarii

Veteranul de război Ion Chivu, maior în retragere a fost vizitat, la împlinirea venerabilei vârste de 97 de ani de către reprezentanți ai Direcției calitatea vieții personalului, în cadrul proiectului „Acasă la Veterani”.

Distinsul veteran a participat pe front în perioada 1944-1945, la Flotila 1 Vânătoare Pipera, ca furier și radiotelegrafist.

„Am avut ocazia să-i cunosc pe cei mai mari ași ai aviației, inclusiv Bâzu Cantacuzino, care era un om foarte popular și se purta foarte bine cu soldații. Pe front mă aflam cu regimentul la Câmpia Turzii. Am ajuns aproape de granița cu Cehoslovacia. Mi-a plăcut modul de organizare a armatei române, cu toate că aveam multe neajunsuri. Când s-a terminat războiul mă aflam la Turda. După război, am lucrat ca telegrafist la Comandamentul Trupelor de Transmisiuni, timp de 6 ani, apoi ca tehnician, până la ieșirea la pensie”, a povestit veteranul de război reprezentanților Direcției calitatea vieții personalului. 

Pentru faptele de vitejie de pe câmpul de luptă venerabilul veteran a fost decorat cu Medalia „Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-194... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine