Zeci de arădeni, pelerini la Mănăstirile din Bucovina. „Pe astfel de drumuri, întâlnirea cu fericirea este aproape garantată”

Stire 30.08.2021 0 comentarii

„Nu am timp!”, „Nu știu cum trece timpul așa repede!”,     „Vai, cât de repede a trecut vara și n-am avut timp să...”... vă sună cunoscut? Se întâmplă de multe ori ca în discuțiile cu cei dragi, cel mai invocat „vinovat” pentru nerealizarea unor lucruri să fie timpul.  

Tocmai de aceea, atunci când întâlnim sau auzim de oameni hotărâți să cucerească timpul prin așezarea lui în fața lui Dumnezeu, nu putem decât să ne bucurăm și, de ce nu, să vi-i povestim. Îi povestim spre luare aminte, spre bucurie și spre bună părtășire de altfel de momente, altfel de timp.  

Timp pentru Dumnezeu. 

Zeci de arădeni, pelerini în Bucovina 

O doamnă tare dragă nouă din întâlnirile în Liturghiile din parohiile arădene ne-a spus acum, la ceas de seară, că se află în chiar ultima zi a unui pelerinaj organizat la Mănăstirile din Bucovina. De aici și până la plăsmuirea acestui articol n-au mai fost decât câteva clipe strâns legate cu șnurul bucuriei unor oameni care au decis că timpul nu poate fi determinat să treacă mai agale decât dacă este umplut cu amintiri de suflet.  

„Vinovat”, altfel de vinovat, pentru acest pelerinaj, un tânăr teolog arădean care de trei ani organizează astfel de pelerinaje pentru tineri de toate vârstele, dar, în mod deosebit pentru cei „cu argint în păr, aur în suflete și chipuri mereu vesele”, după cum avea să ne mărturisească Robert Motoarcă, organizatorul pelerinajului.  

În urmă cu câțiva ani, vorbind despre astfel de „călătorii”, Părintele Patriarh Daniel spunea că „În pelerinaj Dumnezeu și omul se caută reciproc și se întâlnesc în mod spontan și misterios.”  

Tocmai de aceea, fie că e vorba de mănăstiri sau de locurile istorice vizitate pe parcursul celor 4 zile de evadare din cotidian, importantă este „întâlnirea”. Acea întâlnire care dă sens timpului și lasă amintiri bune de purtat în suflet.  

Iar cei 50 de pelerini arădeni din Caporal- Alexa, Arad, Semlac și Șeitin au mers și s-au părtășit din plin de bogăția unui traseu care nu poate fi descris decât ca fiind plin de încărcătură duhovnicească și istorică: Voroneț, Gura Humorului, Moldovița, Sucevița, Putna, Schitul Daniil Sihastrul, Dragomirna, Cetatea de scaun a Sucevei, Sihăstria, Neamț, Agapia, Vorona, Casa Memorială Ioan Creangă - Humulești, Cetatea Neamț, Petru Vodă, Cheile Bicazului și Lacul Roșu.  

Acasă la Sfântul Varlaam, mitropolitul Moldovei, chiar în ziua prăznuirii lui 

„Pe Robert îl cunosc tot dintr-un pelerinaj în Țară Sfântă, de acum 3 ani, un băiat cuminte, devotat Bisericii și lucrării ei, un băiat care cu mândrie mărturisește credință în Hristos Domnul. În acest pelerinaj, dealtfel "o călătorie pe marea vieții" m-a impresionat frumusețea mănăstirilor noastre, în special frumusețea și liniștea de la Mănăstirea Petru Vodă, unde este locul de veci al părintelui Iustin Pârvu. Totodată, impresionată am rămas și de simplitatea și ospitalitatea locuitorilor acestor ținuturi... s-a văzut dragostea față de aproapele. La Sfânta Liturghie din ziua de 29 august 2021, zi însemnată, fiind sub oblăduirea Tăierii Capului Sf. Ioan Botezătorul, am participat la Mănăstirea Sihăstria, un loc la fel de încărcat duhovnicește. Biserica a fost neîncăpătoare. După Sf Liturghie, am făcut un popas la Mănăstirea Secu, aici fiind Hramul Mănăstirii, unde am avut bucuria de a ne închina la moaștele Sf. Varlaam, Mitropolitul Moldovei, prăznuit astăzi 30 august 2021. Am înnodat prietenii duhovnicești. Într-adevăr Dumnezeu ne iubește pe toți.” ne-a spus doamna Anastasia Diana, cea de care ne bucurăm cu fiecare întâlnire în Liturghie.  

„Pe oricare dintre aceste drumuri ai veni sau te-ai întoarce poți întâlni fericirea înainte de a ajunge la capătul lor” 

Doamna contabil Camelia Popa, cucerită de unicitatea frumuseții priveliștilor, ne-a făcut o frumoasă destăinuire:  

„Multe drumuri, șosele și trecători care străbat munții noștri îți scot în cale priveliști uimitoare, pe cât de încântătoare, pe atât de spectaculoase și impresionante pentru cei care le străbat. Atât de plăcute privirii sunt priveliștile montane văzute de pe aceste drumuri, încât uneori simți că fericirea ți-a ieșit parcă pe neașteptate în cale făcându-te să te oprești măcar pentru o clipă din drumul tău, oriunde te-ai îndrepta și oricât de grăbit ai fi. Pe astfel de drumuri, întâlnirea cu fericirea este aproape garantată, totul este ca ochii și inima să-ți fie deschise pentru a nu trece neștiutor pe lângă ea. Munții, „o imensă carte deschisă în care citim totul despre natură și despre noi înșine”, așa cum frumos observa Victor Hugo, își arată adevărata lor măreție mai ales de pe drumurile înalte, trecători ce șerpuiesc deasupra muntelui, ori la poalele acestuia, sau prin mijlocul lor, dezvăluind cu generozitate trecătorului întreaga splendoare naturală pe care munții o posedă. Dincolo de frumusețea care îți încântă privirea și sufletul, sentimentul de libertate pe care îl trăiești privind orizontul tainic și îndepărtat de pe drumurile înalte ale munților este unic. Fiecare loc vizitat are frumusețea sa aparte, fără a putea spune în vreun fel că unul este mai frumos sau mai spectaculos decât celălalt, ci doar că pe oricare dintre aceste drumuri ai veni sau te-ai întoarce poți întâlni fericirea înainte de a ajunge la capătul lor. Priveliști de o frumusețe rară, ca Mănăstirile Voroneț, Moldovita, Putna, Sucevița, Sihăstria, Petru Vodă, Cetatea Suceava, Cetatea Neamț, Cheile Bicaz, Lacul Roșu. Am avut parte de un ghid foarte bun tânărul student la Teologie Motoarca Robert, care s-a dovedit a fi un foarte bun organizator. în cele 4 zile petrecute împreună a creat o atmosferă plăcută între toți participanții și dorim să îi mulțumim pe această cale.”, a mărturisit Camelia Popa. 

Bucurie sufletească, prietenie, bogate amintiri și recunoștință pentru sufletul pelerinajului, teologul Robert Motoarca 


„Numele meu este Tic Alexandru sunt pentru prima oara in pelerinaj alături de acest grup. La inițiativa iubitei mele l-am apelat pe Robert și ne-am înscris în pelerinaj unde am întâlnit oameni minunați ș... vezi mai mult

Sursa: Glasul Cetății

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Cetății
fashiondays.ro
Ai aflat ceva interesat?
Trimite-ne imagini /video surprinse de tine